„U” a jucat în trei județe pe teren propriu în acest sezon, iar primul meci la Cluj e tocmai în Gruia .Badea e convins că are echipă cu care „U” să scrie istorie pe terenul rivalei și astfel „șepcile” să învingă CFR-ul după aproape 4 decenii de secetă! Mai resimte vestiarul victoria ratată la Mediaș, în ultimele secunde, după semnalizarea greșită a tușierului? E frustrant să știi ca ai pierdut așa trei puncte meritate. Asistentul Onicaș nu a fost la prima experiența împotriva noastră. La 1-1 cu Brașovul, am avut o situație bună de a marca prin Tony, dar același tușier ne-a oprit atacul.
Suporterii s-au răzvrătit mai tare pentru că „U” a ratat șansa de a trece peste CFR, fie și pentru o zi? Ar fi fost o consecință a jocului de la Mediaș, atât! Eu cred că am trecut peste acel meci, acu, ne gândim la cel de joi, mai ales că avem un moment bun. „U” are o echipă mult mai competitivă față de ultimele sezoane și poate bate pe CFR după 39 de ani! Credeți că dacă ați fi câștigat la Mediaș ați fi putut spera chiar la un loc de Europa League? Ne-am fi apropiat la 5 puncte de Gaz Metan, dar nu știu dacă aveam gânduri de Europa League în acest an. E important sa stăm în 8-12, acesta e obiectivul echipei!
Aveți două zile de repaus în plus față de CFR, plus situația băncii tehnice din Gruia. Sunt atuuri ce cântăresc greu înainte de meci … Stai, nu e treaba noastră ce se întâmplă la ei! Sunt avantaje, dar trebuie să și profităm de ele. E un moment bun pentru „U”, echipa are rezultate, Claudiu e în formă mare … Eu sper ca și la vârsta lui să mai ia un trofeu de golgheter al României.
Nu e o situație ciudată că jucați singurul meci din acest sezon la Cluj tocmai în Gruia? Da, foarte ciudat. Asta e. Am jucat acasă la Alba, la Bistrița, la Mediaș … Fanii ne-au fost însă tot timpul aproape, iar în Gruia cred că va fi la fel! Am arătat că în Ardeal suntem peste tot acasă!
3 victorii a obținut „U” în deplasare în acest sezon, la Urziceni, cu Dinamo și la Bistrița
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER